Alte vremuri trăim, alte întâmplări, decât cele de altă dată, ne sunt clipă a mersului spre totdeauna, venind dinspre un totdeauna al amintirilor. Unii, de unele se bucură, de altele se întristează. Nouă ni s-a lăsat norocul de a privi în trecut, în prezent şi în viitor, fără urme de îndoieli.
Nu se aud poate, nu se lasă văzute doar, întrebările celor care caută dedesubturi, miraţi dar greu, sau deloc înţelegători, ai timpurilor şi faptelor noastre. Privindu-se pe ei, te privesc pe tine într-o totală lor asemănare, mă privesc pe mine într-un total consens cu ceea ce ştiu că ei vor să trăiască. Şi privindu-ne aşa, cu ale lor înţelesurile, cade în desuet până şi sensul existenţei. Şi tocmai ei, care privesc totul prin oglindă, stau miraţi că nu ne aud recunoscând ceea ce privirile lor, prea mult apăsate de învolburate trăiri, pe noi ne văd, ca făptuitori ai fanteziilor ce le fură lor gândul, când îşi văd realităţile amputate de planurile cărora ei, zi de zi, le dau alt contur.
Cât de departe ni-i dat nouă să privim fără să stăm privind în juru-ne, de nu cumva găsi-va cineva o sămânţă că să încropească o poveste altfel decât nevinovată... Cât de uşor se pot înlănţui oricând gândurile trăirile şi faptele... Multora le este uşurinţa asta dorinţă, dar se ştiu la fel de departe de ea precum le este visul de realitate, când se tocmesc, pe ascuns, cu bălţile pline de putreziciuni să devină măcar o clipă izvor cu apă cristalină spre a-şi găsi diferenţa între sete şi dorinţa de a gusta limpezimea apei care dă viaţă şi strălucire până şi pietrelor...
Am avut noroc, norocul de a fi noi înşine, cei care azi venim din trecut şi mergem spre viitor, cu fruntea sus în prezent. Nu ne este nici o ascunzătoare potrivită, neavând ce să ascundem. Ne ştim fiecare pas ce a lăsat urme cu un contur clar şi fără şovăirea privirii peste umăr sau a privirii fulgerătoare. În fiecare clipă am lăsat semnul nostru, încărcat de semnificaţia prezenturilor trecute făcând drum drept, neocolit, aşa cum orice rază de lumină trece, fără a-şi obosi privirea spre vântul ce caută a o face şovăienică. Aşa am ajuns azi când, poţi să vezi ceea ce va urma. E acel tot pe care, cândva mulţi îl aşteptau. Amintirile multora mai vorbesc între ele întrecându-se în amănunte. Ele, tocmai ele, ştiind că nici noi nu le-am uitat, ne vor reda nouă...
