Cum se vor mai numi timpurile acelea în care nimeni şi nimic nu ne putea despărţi, nu ştiu şi cred că nici tu nu îţi aminteşti. Nici nu vreau azi, când toate se fac pe fugă, să caut ceea ce este amintire a celor care ne-au cunoscut, prin cei care am fost existăm şi în alte locuri din lumea de acum şi care azi ne aduce bucuria regăsirii surprinzătoare, în forma căreia i se spune întâmplătoare, şi a trăirilor înălţătoare. Eu nu caut ci doar deschid braţele larg, în aşteptarea şi întru întâmpinarea acelei clipe, care îşi are o unicitate fără asemănare şi fără nici o posibilitate de a fi confundată cu o alta...
A fost dat aşa să fie, şi să treacă mult timp şi să se pună lanţuri de munţi între noi, spre a nu se întâmpla, aşa cum putea să se întâmple, ceva mai devreme decât trebuia, pentru a ni se lăsa la îndemână priceperea de a învăţa să adunăm noi toate roadele câmpurilor, pe care mulţi din cei ce au trecut pe lângă ele, fără rod şi fără bogăţii le-au crezut, ba, mai mult, au şi dat veste, pe unde au apucat pe unde au ajuns, pe unde paşii le-au ajuns, că soarele îşi lasă pierdute prea multe raze în câmpurile dintre apele care trec atât de grăbite, că nici măcar spre maluri din câmpii nu se mai opresc să îşi arunce o privire.
Mai repede, dacă ar fi să fie, ar fi întru totul bine,acum nu mă sfiesc eu să spun. Acum ştiu că porţi în tine mugur de renaştere născător de fapte şi viitor, oricând pregătit să aibă urmări în eternitate, oricâd pregătit a da pe faţă un adevăr care, oricâţi potrivnici ar avea, nu s-ar putea să fie negat. Neîndoielnic, drumul, iar ţi-i dat ţie să-l faci, pentru a învăţa că, oricâtă fugă pot păstra paşii în amintire, menirea şi puterea izbăvirii nimeni nu ţi-o poate fura. Dar nici chiar tu nu te poţi ascunde de ea, şi nu poţi, nicicând, renunţa la ea. Şi, ori de vrei, ori de nu vrei să crezi, va trebui să fii izbăvitoare şi eliberatoare de tot ce înseamnă stavilă ori piedică. De nu vei vrea să fii, spre Ceruri greu va fi să urci, povara împotrivirii atunci ţi se va împotrivi ţie...
Este poate greu să te ştii biruitoare de piedici şi zdrobitoarea opreliştei aceluia care, în alte vremuri, ţi-a fost alături mergător şi călăuzitor, prin pădurile munţilor ce păstrau armoniile Cerurilor dintâi, spre a se reda acelor care, văzând că se poate strica prea mult de cei ce cu nepăsare îşi luau pentru sine bogăţiile tuturor, cereştile armonii le căutau. Din acele vremuri eu am rămas străjer dreptăţii şi tu faptă şi vorbă de alinare şi vindecare a celor ce, căutând din-colo de orizonturile vecinilor, se avântau spre înălţimea crestelor pentru a putea şti că nu este niciodată târziu să caute loc de închinare şi trăire după dorinţă sufletească şi nu după poruncă şi lege omenească. Şi chiar şi pe atunci, erau unii care puneau capcane, ori trăgeau cu săgeţi, ori pietre aruncau pe drumurile sau cărările celor cutezători. Şi unii dintre ei erau prinţi, alţii loviţi sau chiar zdrobiţi.
Lasă-ţi toate faptele, toate acele fapte ce-au fost să fie făcute, trecutului. Neîndoielnic, drumul iar s-ar putea împiedica de amintiri, şi s-ar putea ca un ocean să se adune, la marginea munţilor, ca un al doilea stăvilar, spre a a-ţi arăta cât de mare poate să se facă departele ce s-ar putea pune între noi şi aşa ai avea şi mai mult de mers spre a ne fi dăruitori de zile şi nopţi ale dăruirii înspre amintirea timpurilor de demult, înspre aducerea lor în timpurile de azi, pentru deplina înţelegere a celor de acum şi pentru deplina trăire în tumultuosul acum, al acestui prezent. Trăim iarăşi în legea acestui loc, în care mijlocul este definit prin sus şi jos ori prin departe şi aproapre. De aceea îţi sunt braţele, în alergarea drumului deschise, larg deschise, spre a cuprinde cu totul îmbrăţişarea aşteptării mele...
Iarăşi, într-o realitate fără putinţa de tăgadă, vor fi nopţile viselor trăiri împlinite şi consens de gânduri ale viitorului. Aşa cum nu ar mai fi fost nicicui dat să creadă, fără de înţeles pentru oamenii zilelor de azi, te vor întâmpina, dimineaţa, razele soarelui, care te vor arăta lumii aşa cum erai când călătoreai pe aripile viselor şi îţi făgăduiai trăirea viselor în zilele care se vor trece fără să îşi arate, prin tine, trecerea. Vor fi date clipe de înţelegere a minunii ce doar prin tine se va arăta lumii, trăită şi împlinită în tot ceea ce însemnă fapte, că se poate să nu fie doar o poveste din timpuri vechi ci o realitate, o minune răsplătind izbăvirea dăruită prin trări în Ceruri, şi faptă îmbucurătoare pe Pământ. Îţi vor fi date clipele de înalţare, prin împreunarea zvâcnetului simţitor al dorinţei împlinite cu puterea dezrobitoare a aşteptărilor descătuşate, prea mult adunate.
Aşa s-au aşezat clipele... aşa ţi-ai dorit să-ţi fie rânduite, ca, dincolo de omeneasca bucurie, să-ţi dea înţeles întreg a ceea ce ai ales să fii, din ceea ce ţi s-a dat să fii, revenind din depărtarea care s-a pus fără să ştii că te va depărta de tine. Cu un singur cuvânt, cu o singură pornire, cu o singură privire, vei putea alege... Neîndoielnic, drumul iar ţi-e dat ţie să îl înnobilezi, înnobilându-te, ori să-l laşi, definitiv, amintirii.
